LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Petrom, profit uriaș !

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a realizat în primul trimestru din acest an un profit net de 618 milioane lei (137,3 milioane euro), cu 114% mai mare decât cel raportat în peroada similar a anului trecut, pe fondul creşterii vânzărilor cu 27% şi reducerii investiţiilor la jumătate, arată rezultatele trimestriale publicate joi.


În primul trimestru din 2016, compania a obţinut un profit net de 288 milioane lei (64 milioane euro).

Vânzările au crescut în primele trei luni cu 27%, la 4,65 miliarde lei, ”susţinute de preţurile semnificativ mai ridicate la ţiţei şi de volumele mai mari ale vânzărilor de gaze naturale şi electricitate, care au contrabalansat reducerea uşoară a cantităţilor de produse petroliere vândute şi scăderea preţurilor la gaze natural”, arată raportul.

"Am înregistrat un flux de trezorerie din activităţi de exploatare substanţial imbunătăţit, de 1,3 miliarde lei, care, coroborat cu reducerea investiţiilor, a condus la obţinerea unui flux de trezorerie extins de 646 milioane lei”, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Investitiile au scăzut la 353 milioane lei, de la 769 miloane lei în primul trimestru din 2016, influenţate în principal de reducerea investiţiilor în perimetrul Neptun Deep şi de finalizarea unor proiecte de redezvoltare a zăcămintelor în 2016.

Un alt element care a susţinut profitul Petrom este eliminarea "taxei pe stâlp" de la 1 ianuarie 2017.

”Rezultatul din exploatare în T1/17 a fost susţinut, de asemenea, de măsurile de relaxare fiscală din România, în particular de eliminarea impozitului pe construcţii speciale, începând cu ianuarie 2017, a mai spus Gheorghe.

Pentru 2017, compania estimează investiţiii de circa 800 milioane euro, cu 40% mai mari faţă de 2016, din care aproximativ 85%.

În România, producţia zilnică de hidrocarburi a fost de 163.000 bep/zi şi producţia totală a fost de 14,68 milioane bep. Producţia de ţiţei şi condensat în România a fost de 6,27 milioane bep, cu 6% mai mică decât în trimestrul I 2016.

”Aceasta a reflectat în principal declinul natural şi impactul vremii nefavorabile”, arată raportul companiei.

Producţia de gaze naturale în România a scăzut cu 1% la 8,41 milioane bep, faţă de 8,5 milioane bep în primele trei luni din anul trecut, din cauza declinului natural şi a impactului activităţilor de construcţie la Totea Deep, care au fost compensate parţial de producţia din proiectul offshore Lebada Est NAG de comprimare a gazelor.

Compania estimează 1.000 de lucrări de reparaţii capitale şi forarea a aproximativ 70 de sonde noi în acest an, iar în explorare, zece noi sonde sunt planificate a începe forajul până la sfârşitul anului.

Compania avea la sfârşitul primului trimestru 14.532 angajaţi, cu 7% mai puţini faţă de perioada similară a anului trecut.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din România, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016.

Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Compania austriacă OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, Ministerul Energiei are o participaţie de 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,78% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Compania are o valoare de piaţă de 18,2 miliarde lei (4,05 miliarde euro), la ultimul preţ de închidere de la bursă.

viewscnt

Login pentru a posta comentarii
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.