LOGO INVESTIGATORUL

Log in

S-a lansat Facebook pentru copii

Facebook a lansat, luni, în Statele Unite, o versiune a serviciului de mesagerie Messenger destinată copiilor, informează AFP. 

Messenger Kids este o aplicaţie ''de mesagerie video şi text concepută pentru ca cei mici să îşi poată contacta familia şi prietenii aprobaţi de către părinţii lor'', care pot "controla întreaga listă de contacte", a explicat compania într-un comunicat citat de Agerpres. 

În cadrul acestei versiuni, "nu există publicitate, nici achiziţii în aplicaţie", a menţionat Facebook care a publicat cu ocazia acestei lansări o serie de măsuri de precauţie pentru protejarea siguranţei copiilor şi a vieţii lor private. 

"Vrem să ne asigurăm că utilizarea tehnologiei de către copiii noştri este un lucru pozitiv, sigur şi adaptat vârstei lor", a afirmat compania din California, precizând că aplicaţia respectă reglementările privind protecţia copiilor pe internet. 

Messenger Kids este în prezent disponibilă numai pe dispozitivele mărcii Apple şi doar în Statele Unite, a menţionat Facebook care a adăugat că serviciul va fi disponibil prin intermediul magazinelor de aplicaţii online ale Amazon şi Google. 

Odată descărcată aplicaţia, părinţii creează un cont pe Messenger Kids pentru copiii lor prin intermediul propriului cont de Facebook şi, astfel, au posibilitatea de a autoriza sau nu anumite contacte în lista de prieteni a celor mici. 

Versiunea clasică de Messenger este utilizată de peste un miliard de persoane, precizează sursa citată.

Mai multe din această categorie: « Aurul NU mai are căutare
Login pentru a posta comentarii
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.