Un submarin vechi de 100 de ani, găsit!
- Scris de Investigatorul 03
- Publicat în Actualitatea
Cel mai vechi mister din istoria militară a Australiei a fost rezolvat odată cu descoperirea, lângă Papua Noua Guinee, a epavei unui submarin dispărut în timpul Primului Război Mondial, au anunţat joi autorităţile, informează AFP.
HMAS AE1, primul dintre cele două submarine de clasa E construite pentru marina regală australiană, a dispărut la 14 septembrie 1914, în apropierea insulei Duke of York, având la bord un echipaj format din 35 de persoane de naţionalitate britanică, australiană şi neozeelandeză arată Agepres.
A fost primul submarin pierdut de Aliaţi în timpul Primului Război Mondial, iar dispariţia sa constituie cel mai vechi mister naval din istoria Australiei.
Epava a fost regăsită la o adâncime de peste 300 de metri faţă de zona în care a dispărut de către cea de-a 13 expediţie pornită în căutarea sa, la bordul Fugro Equator, ambarcaţiune folosită de Australia şi în operaţiunea de identificare a rămăşiţelor avionului MH370 al Malaysia Airlines, dispărut în 2014.
''După 103 ani, cel mai vechi mister naval al Australiei şi-a găsit rezolvarea'', a declarat pentru presă ministerul apărării Marise Payne.
''Este una dintre descoperirile cele mai semnificative din istoria maritimă a Australiei. Dispariţia AE1 în 1914 a fost o tragedie pentru întreaga naţiune, aflată atunci la început de drum''.
Ministrul apărării şi-a exprimat speranţa că descoperirea epavei va permite înţelegerea cauzelor naufragiului.
Submarinul a fost pregătit pentru scufundare în februarie 1914 la Porstmouth, în sudul Marii Britanii, şi a ajuns la Sydney în mai.
Ministrul apărării a spus că guvernul australian a luat legătura cu autorităţile din Papua Noua Guinee pentru a conserva locul descoperirii şi a organiza evenimente în memoria celor dispăruţi. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu)