LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Star Wars continuă. Când vor apărea noile filme

Compania de producţie Lucasfilm a anunţat marţi că noi episoade din saga spaţială "Star Wars" vor fi realizate de către creatorii seriei de televiziune cult "Game of Thrones", însă anunţul a suscitat polemici, fiind considerat de către critici drept o dovadă suplimentară a lipsei femeilor sau a reprezentanţilor din rândul minorităţilor în spatele camerelor de filmare ale universului "Star Wars", informează AFP. 

David Benioff şi D.B. Weiss, creatorii seriei fantastice de succes a HBO, vor scrie şi produce noi filme ale sagăi galactice, al căror număr rămâne pe moment neprecizat. 

Intriga va fi diferită de aventurile lui Luke Skywalker şi a dinastiilor Jedi, aflate în centrul primelor trei trilogii, dar şi de a cea a unei noi serii de trei filme, pe care Disney a anunţat că o pregăteşte în luna noiembrie. 

"David şi Dan sunt printre cele mai buni creatori de naraţiuni (...) măiestria lor în ceea ce priveşte gestionarea personajelor complexe, profunzimea naraţiunii şi bogăţia mitologiei vor duce 'Star Wars' pe noi culmi" a declarat patroana Lucasfilm, Kathleen Kennedy, într-un comunicat. 

"Suntem onoraţi de această oportunitate, puţin îngroziţi de responsabilitate şi extrem de încântaţi să începem acest proiect după ce ultimul sezon din ''Game of Thrones' se va încheia", au precizat cei doi într-un comunicat pentru Agerpres. 

Bob Iger, patronul Disney, casa de producţie mamă a Lucasfilm, a declarat că saga, una dintre cele mai profitabile şi mai populare din istoria cinematografiei, a depăşit aşteptările grupului din momentul în care gigantul divertismentului a cumpărat în 2012 compania de producţie creată de George Lucas. 

Primele două filme ale celei mai recente trilogii, "The Force Awakens" şi "The Last Jedi", se numără printre peliculele cu cele mai mari încasări din istoria cinematografului, cu 2 miliarde de dolari, respectiv 1.3 miliarde de dolari obţinuţi. 

Pe de altă parte, unii critici văd în acest anunţ o dovadă suplimentară a lipsei femeilor şi a realizatorilor din rândul minorităţilor din spatele camerelor de filmare de la "Războiului stelelor" - în pofida unei distribuţii mixte. 

Cunoscuta revistă Variety,un punct de referinţă pentru industria filmului şi a televiziunii, a mers până acolo încât a publicat un articol acid, în care sublinia faptul că "96% dintre scenariştii şi regizorii din universul 'Star Wars' sunt bărbaţi albi". "Nu văd ce o împiedică pe Kathleen Kennedy să angajeze bărbaţi şi femei de culoare sau femeile albe, care sunt motivaţi, talentaţi şi cu experienţă (...)", remarca jurnalista de la Variety, Maureen Ryan

Login pentru a posta comentarii
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.