LOGO INVESTIGATORUL

Log in

În 2050, România va avea una dintre cele mia îmbătrânite populații

România se numără între primele zece ţări din Europa de Est a căror populaţie va scădea cel mai mult până în anul 2050, în timp ce populaţia la nivel global va creşte până la aproximativ 10 miliarde de oameni, în parte datorită dublării numărului de locuitori ai Africii, potrivit unor prospecţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).


Creşterea populaţiei la nivel global se va datora creşterii considerabile a numărului de locuitori în cinci dintre cele şase continente locuite ale Pământului.

Potrivit ONU, cele 10 ţări ale căror populaţii scad cu cea mai mare rapiditate se află în Europa de Est. Japonia, probabil ţara cu cele mai multe provocări demografice analizate, se află pe cel de-al 11-lea loc în clasament.

Multe dintre aceste ţări se confruntă cu dificultăţi economice, populaţii care îmbătrânesc, lipsa forţei de muncă specializate şi, în unele cazuri, politici de imigrare restrictive, scrie axios.com.

Potrivit ONU, în perioada 2017 – 2050, populaţia României va scădea cu 17%.

Bulgaria conduce clasamentul acestor ţări din Europa de Est, cu o populaţie care va scădea cu 23% până în 2050. Topul este completat de Letonia, cu o scădere de 22%, Republica Moldova, cu 19%, Ucraina, cu 18% şi Croaţia, cu 17%.

Clasamentul este continuat de Lituania, cu 17%, apoi de România, cu acelaşi procent, Serbia, cu 15%, Polonia şi Ungaria, fiecare cu acelaşi procent.

 

Apoi, potrivit ONU, între ţările din Europa de Est dar şi din alte regiuni ale lumii ale căror populaţie se va diminua considerabil până în 2050 se numără: Japonia, cu 15%, Georgia, cu 13%, Portugalia, Bosnia şi Herţegovina şi Estonia – fiecare cu acelaşi procent. Populaţia Libanului va scădea cu 11%, la fel ca cea a Greciei, populaţia Coreei de Sud se va diminua cu 10%, iar cele ale Albaniei şi Belarusului, cu câte 9%.

În Bulgaria, care se află pe primul loc în clasament, populaţia va scădea cu 1,7 milioane de locuitori până în 2050 – echivalentul întregii populaţii a capitalei şi a zonei metropolitane din jurul acesteia.

Între principalele cauze ale acestei scăderi considerabile a populaţiei în primele 10 ţări din clasament se numără ratele scăzute ale natalităţii. Acestea sunt situate între 1,3 şi 1,6, potrivit CIA Factbook. Prin comparaţie, în SUA, rata natalităţii este de 1,9.

O altă cauză este emigrarea. Milioane de oameni au părăsit Estul Europei pentru ţări din vestul continentului european în care nivelul de trai este mai ridicat. Un milion de bulgari trăiesc în afara graniţelor ţărilor în care s-au născut, potrivit The Economist, iar dintre aceştia, 700.000 s-au stabilit în alte ţări europene.

O cauză conexă este rata scăzută a imigrării. Rata natalităţii din Germania este aproape aceeaşi ca cea din Bulgaria, dar în timp ce rata migrării cetăţenilor bulgari este negativă, Germania primeşte mai mulţi migranţi decât pierde. Drept rezultat, populaţia Germaniei scade într-un ritm mult mai lent.

Login pentru a posta comentarii
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.