LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Charles, încoronat în România

Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, a primit, luni, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

El a fost întâmpinat la intrarea în UBB de doi tineri în costume populare româneşti, care l-au aşteptat cu pâine şi sare, din care a gustat. De asemenea, a fost întâmpinat de rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, şi de preşedintele Senatului UBB, Ioan Chirilă.

Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai", Ioan-Aurel Pop, a evocat, în discursul său pentru ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Alteţei Sale Regale Charles, Prinţ de Wales, legăturile acestuia cu ţara noastră, precizând înrudirea sa cu dinastia Basarabenilor şi pe cea cu regina Maria a României.

"Aici, în România, vă aflaţi acasă şi sperăm să vă simţiţi mereu acasă. Motivele sunt deopotrivă obiective şi subiective. Vă leagă de această ţară nenumărate fire, inclusiv înrudiri îndepărtate (venite prin dinastia Basarabilor a Ţării Româneşti, mai exact prin urmaşii principelui Vlad Dracul) sau mai apropiate (venite prin regina Maria - nepoata reginei Victoria a Marii Britanii - al cărei bust ne veghează în holul acestei universităţi), dar vă leagă mai ales afinităţi de suflet, dragostea pentru locuri şi pentru oameni, succesiunea de dealuri şi de văi a acestui spaţiu, câmpurile acoperite cu flori, pădurile şi apele străbătute încă de animale sălbatice şi de peşti, dar mai ales oamenii primitori, aşa cum aţi afirmat de multe ori", se arată în discursul de Laudatio.

Printre personalităţile care au primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB se numără Mario Vargas Llosa, cancelarul Angela Merkel, regele Mihai I al României, papa Benedict al XVI-lea, Bartolomeu, patriarhul ecumenic, Bronislaw Geremek, Jacques Le Goff, Hans-Adam al II-lea, principe de Liechtenstein.

Login pentru a posta comentarii
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.