LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Care este cauza temperaturilor din iunie

Schimbările climatice cauzate de intervenţia omului asupra mediului au contribuit la valul de caniculă care a afectat luna aceasta vestul Europei unde s-au produs incendii mortale de pădure, iar multe alte ţări au fost afectate de vremea toridă, cu temperaturi-record, informează un raport dat publicităţii joi de un grup internaţional de oameni de ştiinţă, citat de Reuters.

Se estimează că temperaturile lunare pentru iunie au fost cu circa 3 grade Celsius peste mediile de lungă durată pentru Europa de Vest, arată în raport grupul World Weather Attribution format din oameni de ştiinţă din mai multe ţări citat de Agerpres.

''Am identificat o asociere clară şi puternică între recordul de căldură din această lună şi schimbările climatice cauzate de intervenţia omului'', a declarat Geert Jan van Oldenborgh, cercetător principal în cadrul Institutului Regal de Meteorologie din Olanda, unul dintre autorii raportului.

Schimbările climatice, favorizate de utilizarea combustibililor fosili, au crescut de cel puţin patru ori intensitatea şi frecvenţa acestor valuri de căldură în Franţa, Elveţia, Olanda şi centrul Angliei şi de zece ori în Portugalia şi Spania, se arată în studiul bazat pe tendinţele istorice.

Potrivit cercetătorilor, canicula este puţin probabil să fie un eveniment natural ieşit din comun şi nu poate fi explicată prin modificări survenite la nivelul soarelui sau prin alţi factori naturali precum nivelul scăzut de particule de praf vulcanic din atmosferă cu rol în ecranarea luminii solare.

Acest lucru presupune că o acumulare a emisiilor de gaze cu efect de seră, în special ca urmare a arderii combustibililor fosili, a crescut acest risc.

''Până la finalul secolului, aceste temperaturi crescute vor deveni o obişnuinţă în Europa de Vest'', au adăugat cercetătorii.

''Căldura poate fi letală - în special pentru cei mai tineri şi pentru cei vârstnici'', a subliniat Friederike Otto de la Universitatea Oxford, unul dintre autorii raportului. ''Este deosebit de important ca oraşele să conlucreze cu oamenii de ştiinţă şi cu experţii în sănătate publică pentru a dezvolta planuri de acţiune împotriva căldurii'', a adăugat acesta.

Incendiile de pădure din Portugalia au condus la moartea a peste 60 de persoane şi la evacuarea a 2.000 de localnici şi turişti din Spania.

Mai multe acţiuni contra temperaturilor ridicate au fost declanşate în această lună în Franţa, Elveţia şi Olanda.

Franţa s-a confrunta cu cea mai călduroasă noapte de iunie din istorie, la data de 21, iar Anglia a înregistrat cea mai toridă zi de iunie de la canicula din 1976, potrivit sursei citate.

În Statele Unite, patru persoane, dintre care una fără adăpost şi doi excursionişti, au murit din cauza temperaturilor record înregistrate în sud-vestul ţării, unde mai multe zboruri au fost anulate, iar autorităţile au sfătuit oamenii să rămână în case. Căldura extremă, generată de presiunea atmosferică ridicată înregistrată în regiunea Four Corners, unde se întâlnesc statele Colorado, Utah, New Mexico şi Arizona, a generat temperaturi cu mult peste normal într-o mare parte a sud-vestului ţării.

Login pentru a posta comentarii
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping