LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Un super actor de OSCAR vine la București

Adrien Brody, cunoscut pentru rolul din „Pianistul/ The Pianist” (2002), de Roman Polanski, pentru care a primit un premiu Oscar, şi recompensat anul acesta cu cea mai importantă distincţie onorifică a Festivalului de Film de la Locarno, este invitatul special al avanpremierei filmului „Bullet Head” care va avea loc marţi seară, la Cinema City din Bucureşti.


El va participa la eveniment împreună cu actriţa Alexandra Dinu, care joacă joacă în filmul regizat de Paul Solet.

Din distribuţia peliculei mai fac parte Antonio Banderas, John Malkovich şi Rory Culkin.

Adrien Brody, născut pe 14 aprilie 1973, la New York, este unul dintre actorii cu o carieră impresionantă. El a jucat atât în filme de artă şi indie - ca „Bread and Roses”, de Ken Loach, „The Thin Red Line”, de Terrence Malick, „The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson - precum şi în pelicule ca „Predators” şi „King Kong”.

A fost recompensat cu un premiu Oscar pentru interpretarea rolului principal din „Pianistul”, dar şi cu un trofeu César, a primit mai multe nominalizări la Primetime Emmy Awards, BAFTA şi European Film Awards. Anul acesta poate fi văzut şi în serialul „Peaky Blinders”.

Login pentru a posta comentarii