LOGO INVESTIGATORUL

Log in
Investigatorul 03

Investigatorul 03

Cât costă Marea Barieră de Coral

Marea Barieră de Corali este emblematică şi nepreţuită pentru australieni, însă experţii cabinetului de consultanţă Deloitte au apreciat valoarea sa economică la 56 de miliarde de dolari australieni (37 de miliarde de euro), relatează luni AFP.

Omorâm 10% din pești pentru propria plăcere

Flotele de pescuit aruncă înapoi în apă circa 10% din cantitatea de peşte prinsă, o "risipă enormă" de specii cu valoare economică scăzută, în ciuda unor progrese făcute în ultimii ani pentru limitarea acesteia, informează luni Reuters citând un studiu al oamenilor de ştiinţă.

Au roboții maniere?

Oamenii ştiu să-şi oprească telefoanele atunci când se află în sala de lectură a unei biblioteci sau să spună "mulţumesc" persoanei de la care primesc ceva. Astfel de reguli generale de etichetă sunt învăţate în prezent şi de roboţi în cadrul unui program desfăşurat de Armata americană, conform SPACE.com.

Vom ajunge la 10.000.000.000

Populaţia mondială va ajunge la un total de 9,8 miliarde de locuitori în 2050, a anunţat ONU într-un raport publicat miercuri, în care se estimează că India va depăşi China şi va deveni în curând cea mai populată ţară de pe planetă, informează AFP.

Abonează-te la acest feed RSS
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.