LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Furtul secolului realizat de români

Picasso, Matisse, Gauguin, Monet. Şapte tablouri valoroase au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012. Despre ele s-a crezut până azi că au ars într-o sobă din Tulcea. Şi totuşi, la 6 ani de la furt, un tablou, valorând 800.000 de euro, apare odată cu prima zăpadă sub un copac

Planul hoţilor şi spargerea de 2 minute şi 48 de secunde

Era noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, când alarma dată la muzeul Kunsthal din Rotterdam avea să anunţe furtul secolului. Şapte lucrări de valoare au dispărut în acea noapte, în mai puţin de trei minute. Mai târziu, anchetatorii aveau să afle că românii Radu Dogaru şi Adrian Procop, ajutaţi de Eugen Darie, au reuşit să intre în muzeu şi să fugă cu lucrările în acuarelă şi ulei.

Lucrările furate: Tete d´Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait" de Meyer de Haan şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.

Radu Dogaru s-a mutat din Carcaliu, judeţul Tulcea, în Rotterdam, în cursul anului 2012. Locuia împreună cu iubita sa, Natalia Timofti (“Nataşa”).

La începutul lunii octombrie, din afişele de la muzeu a aflat că urmează să aibă loc o expoziţie cu tablouri foarte valoroase. Aşa că a făcut mai multe vizite, ca în filme, calculând distanţa până la parcare, distanţele din interior, a observat măsurile de securitate şi a verificat ieşirile. Nu era singur, alături de el mergea Eugen Darie, Adrian Procop, Andreea Georgiana. Mai mult, pentru a avea un control asupra a ceea ce se petrece în zonă, Dogaru mergea periodic seara, sub pretextul unor alergări.

Radu Dogaru şi Adrian Procop au reuşit să intre, în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în muzeul Kunsthal din Rotterdam forţând o uşă de urgenţă. Au stat în muzeu, în total, 2 minute şi 48 de secunde (au intrat la ora 3.22 noaptea). La ieşire îi aştepta Eugen Darie. În declaraţia data mai târziu în dosar, Darie povesteşte cum i-a văzut pe cei doi venind în grabă spre maşina parcată în apropiere. Cărau o geantă mare, de culoare închisă şi fiecare ţinea de o toartă. Ajunşi la maşină au pus geanta în portbagaj şi s-au urcat pe bancheta din spate.

În ziua de 16 octombrie, Dogaru Radu şi Eugen Darie au plecat în Belgia, unde au dat la casat maşina Peugeot 306 cu care au cărat tablourile. Între timp, lucrările de milioane de euro au rămas în posesia lui Adrian Procop.

Darie a povestit, la audieri, că a văzut la tv cât de discutat este subiectul furtului de la muzeu, s-a speriat şi a decis să plece, împreună cu iubita sa, Andreea Damaschin din Olanda. A luat cu el şi tablourile, iar pentru a le aduce în România, le-a scos, împreună cu complicii, din rame şi le-a pus în huse de perne. Deasupra pernelor au mai pus geamantane şi un coş de rufe. Aşa au trecut cu un Ford Mondeo, înmatriculat în Bulgaria, graniţa pe la Nădlac, în 19 octombrie 2012. Nimeni nu s-a fi gândit că în acea maşină sunt picturi în valoare de 18 milioane de euro.

"Am condus non-stop - făcând pauze foarte scurte - Olanda-România. (…) Am intrat în România prin vama Nădlac în noaptea de 18/19 octombrie 2012 şi îmi amintesc că am înnoptat la o pensiune în apropiere de Arad", a declarat Eugen Darie în faţa anchetatorilor.

La începutul lunii noiembrie 2012, două dintre tablouri sunt duse în Bucureşti pentru a-şi găsi un cumpărător. Celelalte se aflau în geanta lăsată la Marcu Marfa, mătuşa lui Radu Dogaru în localitatea Carcaliu, jud. Tulcea. Aceasta a declarat, la audieri, că a întrebat ce se află în geantă, dar i s-a spus că sunt “nişte lucruri şi să le pun pe raftul de haine”

Mai târziu, Olga Dogaru, mama lui Radu, a mers la sora sa acasă, a scos trei tablouri şi le-a întins pe jos pentru a le face poze, se arată în rechizitoriu. Încercau să găsească cât mai repede cumpărători şi se pare că ar fi vrut să ajungă la Gigi Becali cu ele. Manechinul Petre Condrat a avut şi el un rol, fiind contactat pentru a intermedia vânzarea.

În raportul Poliţiei locale din Olanda se arăta: “În această dimineaţă, în jurul orelor 04:15, cartierul nostru general a fost anunţat de către agenţii de pază ai companiei Trigion că la Kunsthal a avut loc o spargere.La scurt timp domnul Jan Moerer, şef producţie, a constatat la faţa locului că din sala 1, situată spre parc, au fost sustrase din colecţia Fundaţiei Triton şapte opere de artă. Vă prezentăm o listă cu lucrările. Această listă indică valoarea asigurată a fiecărei lucrări. Valoarea totală a acestor picturi este de 17.100.000 EUR. Aceasta este valoarea asigurată. Este foarte posibil ca valoarea de piaţă să fie mult mai mare”.

Tablourile, îngropate în cimitir şi apoi arse

Procurorii au reuşit să ajungă la hoţii de tablouri la dou

Login pentru a posta comentarii
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.