LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Phoenix 55

Anul 2017 marchează pentru Nicu Covaci şi pentru trupa Phoenix două evenimente majore: 70 de ani de viaţă, pe care liderul trupei i-a împlinit în data de 19 aprilie 2017 şi 55 de ani pe scenă alături de Phoenix, ocazie cu care în 2 iunie va avea loc un concert aniversar la Timişoara.

Helios Phoenix-al treilea parc logistic în România

Dezvoltatorul Helios Phoenix, prezent în România de peste 20 de ani, a decis să îşi extindă portofoliul local prin achiziţia parcului industrial Millenium Logistic Park, amplasat în oraşul Popeşti Leordeni. Proiectul, care cuprinde 11 hectare de teren şi 12.000 mp de depozite, va fi redenumit Olympian Park East Bucharest.

Helios Phoenix a încheiat un contract de vânzare – cumpărare cu AGI-RRE Hera pentru proiectul Millenium Logistic Park, pe care îl va redenumi Olympian Park East Bucharest,  acesta urmând să devină cel de-al treilea parc industrial pe care compania îl deţine în România, după Olympian Park din Braşov şi proiectul cu acelaşi nume din Timişoara, ambele administrate de compania de consultanţă Colliers International. În prezent, Millenium Logistic Park este închiriat către companiile Sarantis şi Autonet.

„Achiziţia Millenium Logistic Park este o dovadă a încrederii pe care o avem în piaţa de industrial din România, pentru care avem planuri de dezvoltare în continuare. Acest nou parc industrial adaugă încă 30% portofoliului nostru actual, care va ajunge astfel la aproape 80.000 mp de spaţii de depozitare. Mai mult, purtăm deja discuţii avansate pentru extinderea noului proiect, Olympian Park East Bucharest”, a declarat Athos Myrianthous, director de dezvoltare în cadrul Helios Phoenix.

Compania de consultanţă imobiliara Colliers International desfăşoară servicii de Property Management pentru parcurile Olympian Park din Braşov şi Timişoara, începând cu anul 2011.

„În urmă cu şapte ani, când am pus bazele  departamentului de Real Estate Management Services, piaţa de property management din România era încă la început. Colaboarea de lungă durată pe care am dezvoltat-o cu Helios Phoenix ne face să fim încrezători în faptul că dezvoltatorii de spaţii industriale din piaţa locală pun accent pe calitatea administrării, acesta nefiind doar un business de volum”, a declarat Ştefania Baldovinescu, Senior Partner şi Director al departamentului Real Estate Management Services în cadrul Colliers International. „La finalul anului trecut, Colliers International avea în administrare 300.000 mp, dintre care o treime sunt spaţii industriale”, a adăugat Ştefania Baldovinescu.

 

Potrivit ultimului raport Colliers International, stocul actual de spaţii logistice din România este de 3 milioane mp şi va creşte cu 500.000 mp în acest an (aproximativ 17%), marcând cea mai mare rată de livrări post-criză. Aproximativ 80% dintre noile livrări sunt preconizate pentru zona Bucureştiului, însă interesul este în creştere şi pentru oraşele secundare din ţară, care vor atrage atenţia fabricilor importante de prelucrare, datorită proiectului de autostradă în Transilvania, ce ar putea stabili o rută de tranzit rapid.

Abonează-te la acest feed RSS
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.