LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Farmec-partener oficial al Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică

Farmec, cel mai mare producător de cosmetice din România, susţine performanţa sportivă în calitate de partener oficial al Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică Petrom, Masculin şi Feminin, ediţia 2017. Lider pe piaţa de produse cosmetice, compania clujeană devine, astfel, un susţinător important al celui mai elegant şi iubit sport din România, prin susţinerea competiţiei desfăşurate la Cluj, în perioada 19 – 23 aprilie.

“Preţuim performanţa sportivă şi apreciem valorile sportului românesc şi de peste hotare. Prin urmare, am fost încântaţi să ne implicăm în acest eveniment de talie internaţională, considerând că gimnastica este o parte importantă a ADN-ului românesc şi că fiecare român rezonează cu tradiţia şi reuşitele înregistrate în acest domeniu. Ne declarăm mândri de parteneriatul cu Federaţia Română de Gimnastică, deoarece credem că frumuseţea înseamnă în primul rând sănătate şi armonie, iar sportul este cea mai bună cale de a atinge acest deziderat. Astfel, avem ocazia de a susţine una dintre cele mai importante competiţii sportive chiar la Cluj, oraşul în care a început istoria Farmec şi pe care îl numim acasă. Suntem încrezători în sportivii care reprezintă România, cărora le urăm succes, putere de concentrare, şi cât mai multe reuşite la această ediţie”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Suntem entuziasmaţi să avem alături Farmec, cel mai sonor nume din mediul de business local, o companie implicată şi dedicată profesionalismului şi intenţiei noastre de a organiza unul dintre cele mai impresionante evenimente sportive din acest an. Ne dorim foarte mult ca această ediţie să iasă în evidenţă datorită rezultatelor sale remarcabile, iar frumoasa colaborare cu partenerii noştri clujeni să se transforme într-o prietenie de lungă durată”, a declarat Adrian Stoica, Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.

Farmec a susţinut şi în trecut sportul de performanţă, prin implicarea în cadrul unor evenimente importante din domeniu. În anul 2011, Farmec a încheiat un parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, prin intermediul căruia, brandul Gerovital a fost sponsorul oficial al Echipei Olimpice a României pentru Jocurile Olimpice din 2012. Demarând campania "Hai să aducem România acasă”, Gerovital a susţinut reprezentanţii Echipei României la Londra, prin donarea a 1% din totalul vânzărilor din perioada 14 octombrie - 14 decembrie 2011.

 

Campionatele Europene de Gimnastică Artistică, Masculin şi Feminin, se vor desfăşura la Cluj, în perioada 19-23 aprilie. Este pentru a doua oară când România găzduieşte acest eveniment, după ce în luna mai 1957, una dintre mai importante competiţii din gimnastica mondială a avut loc la Bucureşti. La ediţia din acest an vor fi prezenţi sportivi din peste 31 de ţări, printre care se numără Franţa, Olanda, Marea Britanie, Italia, Rusia, Ucraina şi Belgia. Lotul naţional va fi format din nume sonore ale gimnasticii româneşti, precum Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Olivia Cîmpean, Ioana Crişan, Carmen Ghiciuc şi Marian Drăgulescu. 

Abonează-te la acest feed RSS
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.