LOGO INVESTIGATORUL

Log in

În ce paradisuri exotice fug românii

Călătoriile românilor în destinaţii exotice au înregistrat, în ultimii doi, trei ani o creştere de circa 20% pe an la nivel de agenţii de turism, dar se observă o creştere şi în rândul celor care călătoresc pe cont propriu în destinaţii din afara Europei, care însă este greu să fie contabilizată, a precizat pentru Agerpres, Răzvan Pascu, specialist în marketing turistic. 

Prima mașină în spațiu. Regulile de condus, ca pe Pământ

Bolidul Tesla Roadster ce i-a aparţinut lui Elon Musk şi a fost lansat în spaţiu în cadrul testării puternicei rachete Falcon Heavy, produsă de compania lui Musk, SpaceX, nu va mai trece pe lângă Marte ci prin Centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, informează Space.com.

Un super actor de OSCAR vine la București

Adrien Brody, cunoscut pentru rolul din „Pianistul/ The Pianist” (2002), de Roman Polanski, pentru care a primit un premiu Oscar, şi recompensat anul acesta cu cea mai importantă distincţie onorifică a Festivalului de Film de la Locarno, este invitatul special al avanpremierei filmului „Bullet Head” care va avea loc marţi seară, la Cinema City din Bucureşti.

Telefoanele mobile, INTERZISE în școli

Telefoanele mobile vor fi interzise in scoli si colegii incepand din anul scolar 2018, a anuntat ministrul educatiei nationale, Jean-Michel Blanquer, scrie Le Monde citat de Rador. Este vorba de o promisiune de campanie a lui Emmanuel Macron. In Romania, potrivit Statutului elevului, nu este permisa utilizarea telefonului mobil in timpul orelor de curs, al examenelor si al concursurilor, prin exceptie, este permisa, insa, utilizarea telefoanelor mobile, cu acordul cadrului didactic, in situatia folosirii lor in procesul educativ sau in situatii de urgenta.

Google și Facebook UCID piața

Google şi Facebook au atras în 2017 aproximativ 84% din piaţa globală de publicitate digitală, excluzând China, potrivit unei estimări a GroupM, o agenţie digitală, într-un studiu care reînvie temerile că cele două companii au ajuns un duopol digital, scrie Financial Times.

Abonează-te la acest feed RSS
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.