LOGO INVESTIGATORUL

Log in

VOLVO TRUCKS-SISTEM INTEGRAT PENTRU SERVICII ŞI INFOTAINMENT

O experienţă îmbunătăţită, mai sigură pentru şoferi, navigaţie simplificată şi gestionarea mai eficientă a flotei. Acestea sunt principalele beneficii ale noului sistem Volvo Trucks pentru servicii şi infotainment.

Combinând facilităţile audio şi de divertisment din cabină cu sistemele de navigaţie şi de management al flotei, Volvo Trucks a creat un sistem complet integrat, simplu de utilizat, care poate fi controlat prin ecranul tactil, prin comandă vocală sau cu ajutorul butoanelor de pe volan.

„Cu ajutorul noului sistem pentru servicii şi infotainment, şoferii îşi pot personaliza, cu adevărat, spaţiul de lucru", afirmă Anders Edenholm, Manager principal de proiect, Volvo Trucks. „De exemplu, pot asculta postul de radio preferat oriunde s-ar afla, pot utiliza „hands-free" atât pe telefonul personal, cât şi pe cel de serviciu. Per total, acest lucru îi ajută pe şoferi să beneficieze de o experienţă îmbunătăţită şi mai sigură. Se pot simţi ca acasă atunci când sunt plecaţi pentru perioade mari de timp."

Cu noul sistem, gestionarea sarcinilor de lucru se realizează mai uşor şi mai eficient. Sistemul de navigaţie al autocamionului acceptă o serie de modalităţi de obţinere a indicaţiilor de orientare, inclusiv prin introducerea adreselor, coordonatelor sau prin atingerea hărţii de pe ecran. De asemenea, şoferii pot accesa toate serviciile Dynafleet OnBoard, inclusiv Asistenţa pentru orele de condus, Instruire şofer şi Mesagerie. Pentru şoferi, aceasta înseamnă informaţii actualizate, ceea ce le permite să controleze situaţiile şi să ia cele mai bune decizii în timp real. De asemenea, îşi pot monitoriza performanţele de condus şi consumul de combustibil şi pot identifica aspectele care trebuie îmbunătăţite.

„Când am proiectat noul sistem pentru servicii şi infotainment, ne-am gândit să fie cât mai uşor pentru şoferi să navigheze şi să-şi finalizeze sarcinile de lucru", declară Anders Edenholm. „Deoarece Dynafleet OnBoard şi sistemul de navigaţie sunt integrate, şoferii pot primi mesaje cu coordonatele GPS şi pot porni spre noua cursă în doar câteva secunde. Un şofer care petrece mai mult timp cu mâinile pe volan şi cu ochii la drum este un şofer mai productiv, care conduce mai sigur.", crede Edenholm.

Funcţiile noului sistem includ atât accesul la serviciile media de difuzare, precum Spotify, Deezer şi TuneIn, cât şi DAB şi DAB+ (Digital Audio Broadcasting). Pe volan se află un buton „Push to talk" („Apasă pentru a vorbi") pentru sistemul de comandă vocală.

Noul sistem integrat pentru servicii şi infotainment este disponibil atunci când se comandă un autocamion nou Volvo FH, Volvo FM şi Volvo FMX.

Funcţiile noului sistem integrat pentru servicii şi infotainment:

- Ecran tactil de 7";

- Comandă vocală;

- Dynafleet Onboard (sistemul Volvo Trucks de management al flotei);

- Sisteme de navigaţie TomTom cu caracteristicile autocamionului şi TomTom Traffic cu informaţii despre trafic în timp real;

- Bluetooth pentru conectarea simultană a două telefoane;

- Acces la serviciile media de difuzare, cum ar fi Spotify, Deezer şi TuneIn;

- DAB/DAB+ (Digital Audio Broadcasting);

- Porturi USB.

Notă: oferta poate varia în funcţie de piaţă.

  • Publicat în Business
Abonează-te la acest feed RSS

Warning: mysqli::stat(): Couldn't fetch mysqli in /home/investig/public_html/libraries/joomla/database/driver/mysqli.php on line 209

Warning: mysqli_close(): Couldn't fetch mysqli in /home/investig/public_html/libraries/joomla/database/driver/mysqli.php on line 216