Logo
Imprimă această pagină

Papa Francis, mai manager ca Patriarhul

Banca Vaticanului - Istituto per le Opere di Religione (IOR) - a anunţat luni că în 2016 a înregistrat un profit net de 36 milioane de euro, mai mult decât dublu faţă de profitul de 16,1 milioane euro din 2015, transmite AFP.

"Acest rezultat a fost obţinut printr-o abordare prudentă în gestionarea investiţiilor IOR, într-un context de volatilitate ridicată, de incertitudine politică globală datorată unor finaluri neaşteptate ale principalelor evenimente electorale ale anului şi dobânzilor reduse", a subliniat IOR.

IOR a precizat că va propune Consiliului Cardinalilor ca întregul profit realizat anul trecut să fie donat către bugetul Sfântului Scaun.

Banca a mai informat că în 2016 deservea aproximativ 15.000 de clienţi din întreaga lume, în principal instituţii religioase, congregaţii şi angajaţi ai Vaticanului, şi că la 31 decembrie anul trecut gestiona active în valoare de 5,7 miliarde de euro, în scădere faţă de 5,8 miliarde euro în 2015.

După ce a fost implicată în trecut în câteva scandaluri răsunătoare, una din reformele implementate de IOR a fost închiderea conturilor care nu au legătură cu biserica sau sunt inactive. Acest proces s-a încheiat în 2015 prin închiderea a aproape 5.000 de conturi.

Banca Vaticanului a fost înfiinţată în 1942 de Papa Pius al XII-lea. Baza sa de clienţi este formată din instituţiile catolice, membrii clerului, angajaţii actuali sau foşti ai Vaticanului, ambasadele şi diplomaţi acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun.

Copyright © 2009 - 2017 Investigatorul. Toate drepturile rezervate.